Din nou despre Kogaion. Tot Linux.

Scriam aici niște impresii despre Kogaion, distribuția Linux concepută de niște băieți faini, de pe la noi. Între timp m-am mai jicat cu ea pe două laptopuri, unul Asus, altul Lenovo, primul e mai panaramă, al doilea e mai bunicel (specificațiile lor sunt la sfârșitul articolului). Așa că revin cu (alte) impresii despre Kogaion.




Instalarea Kogaion



Pentru a instala Kogaion pe discul sistemului trebuie să descărcați imaginea ISO dorită și s-o puneți pe DVD sau stick USB. Dacă vreți musai pe stick, vă trebuie Rufus, din motive tehnice. NU veți reuși nici cu Unetbootin, nici cu dd din Linux. NU știu detalii, am citit pe undeva că orice în afară de Rufus nu va scrie corect toată structura ISO-ului pe stick. În fine, e o problemă minoră dacă aveți și Windows. Dacă nu aveți Windows... too bad for you. :) (Aici partizanii înfocați ai Linuxului ar putea comenta cum că ne trebuie Windows ca să încercăm o distribuție de Linux... treaba lor, eu-s no comment...). Detaliile instalării nu le mai scriu, cred că sunt pe site-ul lui Bobses menționat în primul articol.


Bun, deci avem Kogaion pe stick, să zicem. Așa l-am instalat eu. Bootăm de pe stick și dacă avem un laptop Asus ca al meu, cu UEFI activat,  dracut o să crape în cel mai frumos moment, afișând o eroare cum că nu găsește discul de instalare după etichetă. După lupte seculare care au durat vreo două ore, am găsi soluția: am dezactivat XHCI din BIOS pentru toate porturile USB. Așa că dracut n-a mai avut motive de ceartă și am putut instalat Kogaion. Da, în mod UEFI. Fără nicio eroare. Dacă vreți să-l instalați în mod non-UEFI, e foarte posibil să dați peste asta. Citiți acolo că e de bine. Totul e bine când se termină cu bine, așa că ieșim din modul Live și ne jucăm pe sistemul proaspăt instalat.


Funcționare și probleme hardware



Dacă aveți „bafta” de a deține un laptop cu placă WiFi ca alea două de pe laptopurile mele, ați îmbulinat-o inițial. Adică nu va funcționa nici dacă vă rugați de zeul wireless-ului... Așa că mai bine citiți aici și băgați la cap, apoi procedați în consecință. Dacă nu vă puteți conecta la net altfel, e nasol...  Bun, trecem peste. În afară de problema cu WiFi-ul, singura chestie care nu funcționa la mine era treaba cu tastele pentru luminozitate pe Asus. Știți voi, Fn+F5/F6. Dar nu e de la Kogaion, e de la laptopul meu, se poate rezolva așa. PE Lenovo n-am avut probleme cu tastele alea. Acum c-am lămurit-o și pe asta, mergem mai departe la


Aplicațiile implicite (varianta XFCE)



Fiind o versiune Alpha, nu vă așteptați să găsiți toate minunățiile de aplicații de pe alte distribuții. O să găsiți totuși astea: Chromium Browser, TV-Maxe, Leafpad (editor de text simplu), Transmission (client de torrente), qpdfview pentru văzut PDF-uri, calculator, GIMP pentru editare foto, VLC, DeadBeef pe post de audio player, mpv media player, Thunar (administrator de fișiere) și alte câteva programe pentru un utilizator obișnuit. Puteți instala Firefox, LibreOffice (ăsta nu era disponibil acum ceva timp...), Thunderbird.


Alte programe vor fi adăugate probabil pe parcurs, știu că dezvoltatorii lucrează intens la Kogaion. Mi-ar fi plăcut să fie și altele, dar, na, fac și eu mofturi... Măcar dac-aș ști dacă pot instala ebuild-uri de Gentoo, dar nu mai vreau să divaghez. Oricum, pentru un utilizator obișnuit, Kogaion are tot ce-i trebuie - net, media player, editoare de text, etc.


Cum funcționează



Așa cum am spus, am versiunea XFCE pe ambele laptopuri. Interfața e destul de spartană, dar... e XFCE, ce voiați? Efecte cu găleata ca pe KDE? Nici măcar nu m-am obosit să caut așa ceva, nu știu dacă există, e prima mea întâlnire cu XFCE după ceva timp...


Prima dată am vrut să-mi configurez ceasul din panou ca să-mi arate data și ora complete plus ziua (sunt prea uituc uneori ca să țin minte ce zi e...). E o chestie de XFCE, cred, dar am introdus opțiunile dorite conform listei de aici și am un ceas cum vreau eu.


Apoi, pentru că pe Lenovo nu credeam să fie probleme prea mari în funcționare, m-am jucat mai mult pe Asus-ul ăla rablagit. Spre bucuria mea, VLC e-n stare să redea filme fullHD fără să sughițe și fără să-mi fiarbă laptopul. Pot să văd și online un film de ăsta, pe YouTube, da' cu condiția să fie singurul tab deschis la browser, altfel mai dă rateuri. În momentul ăsta am Firefox deschis cu cinci taburi: Facebook, Google Plus, Forum Rogentos, Radio Magic FM și ăsta în care scriu, Thunderbird minimizat și clientul Digi Storage care sincronizează ceva, iar încărcarea sistemului arată așa: Captură de ecran_2016-05-11_15-29-58


Apropo de clientul Digi Storage, ăsta funcționează perfect de la instalare, fără să-mi blocheze sistemul, deși la prima rulare l-a cam înghețat vreo juma' de oră... Iar dacă aveți imprimantă Samsung CLP-320 sau asemănătoare, driverele de la ei de pe site merg excelent pe Kogaion, eu am una pusă pe router, și funcționează perfect cu JetDirect. (o să scriu probabil și despre asta la un moment dat...).


Cam asta ar fi de spus la momentul actual. Mi-ar fi plăcut să pot face și alte chestii pe care le fac de obicei pe alte distribuții, dar dacă lipsesc programele respective... mai aștept. Pentru mai multe detalii despre instalare, acutalizare, etc., aveți la dispoziție forumul dedicat.


****************************************************


SPECIFICAȚII LAPTOP ASUS (destul de slabe, după cum vedeți, CU 4GB RAM DDR3):


00:00.0 Host bridge: Intel Corporation Atom Processor Z36xxx/Z37xxx Series SoC Transaction Register (rev 0e)
00:02.0 VGA compatible controller: Intel Corporation Atom Processor Z36xxx/Z37xxx Series Graphics & Display (rev 0e)
00:13.0 SATA controller: Intel Corporation Atom Processor E3800 Series SATA AHCI Controller (rev 0e)
00:1a.0 Encryption controller: Intel Corporation Atom Processor Z36xxx/Z37xxx Series Trusted Execution Engine (rev 0e)
00:1b.0 Audio device: Intel Corporation Atom Processor Z36xxx/Z37xxx Series High Definition Audio Controller (rev 0e)
00:1c.0 PCI bridge: Intel Corporation Atom Processor E3800 Series PCI Express Root Port 1 (rev 0e)
00:1c.1 PCI bridge: Intel Corporation Atom Processor E3800 Series PCI Express Root Port 2 (rev 0e)
00:1c.3 PCI bridge: Intel Corporation Atom Processor E3800 Series PCI Express Root Port 4 (rev 0e)
00:1d.0 USB controller: Intel Corporation Atom Processor Z36xxx/Z37xxx Series USB EHCI (rev 0e)
00:1f.0 ISA bridge: Intel Corporation Atom Processor Z36xxx/Z37xxx Series Power Control Unit (rev 0e)
00:1f.3 SMBus: Intel Corporation Atom Processor E3800 Series SMBus Controller (rev 0e)
02:00.0 Network controller: Broadcom Corporation BCM43142 802.11b/g/n (rev 01)
03:00.0 Unassigned class [ff00]: Realtek Semiconductor Co., Ltd. Device 5286 (rev 01)
03:00.2 Ethernet controller: Realtek Semiconductor Co., Ltd. RTL8101E/RTL8102E PCI Express Fast Ethernet controller (rev 06)


SPECIFICAȚII LAPTOP LENOVO (8GB RAM DD3)


00:00.0 Host bridge: Intel Corporation 3rd Gen Core processor DRAM Controller (rev 09)
00:01.0 PCI bridge: Intel Corporation Xeon E3-1200 v2/3rd Gen Core processor PCI Express Root Port (rev 09)
00:02.0 VGA compatible controller: Intel Corporation 3rd Gen Core processor Graphics Controller (rev 09)
00:14.0 USB controller: Intel Corporation 7 Series/C210 Series Chipset Family USB xHCI Host Controller (rev 04)
00:16.0 Communication controller: Intel Corporation 7 Series/C210 Series Chipset Family MEI Controller #1 (rev 04)
00:1a.0 USB controller: Intel Corporation 7 Series/C210 Series Chipset Family USB Enhanced Host Controller #2 (rev 04)
00:1b.0 Audio device: Intel Corporation 7 Series/C210 Series Chipset Family High Definition Audio Controller (rev 04)
00:1c.0 PCI bridge: Intel Corporation 7 Series/C210 Series Chipset Family PCI Express Root Port 1 (rev c4)
00:1c.1 PCI bridge: Intel Corporation 7 Series/C210 Series Chipset Family PCI Express Root Port 2 (rev c4)
00:1c.3 PCI bridge: Intel Corporation 7 Series/C210 Series Chipset Family PCI Express Root Port 4 (rev c4)
00:1d.0 USB controller: Intel Corporation 7 Series/C210 Series Chipset Family USB Enhanced Host Controller #1 (rev 04)
00:1f.0 ISA bridge: Intel Corporation HM77 Express Chipset LPC Controller (rev 04)
00:1f.2 SATA controller: Intel Corporation 7 Series Chipset Family 6-port SATA Controller [AHCI mode] (rev 04)
00:1f.3 SMBus: Intel Corporation 7 Series/C210 Series Chipset Family SMBus Controller (rev 04)
01:00.0 3D controller: NVIDIA Corporation GK208M [GeForce GT 740M] (rev a1)
03:00.0 Unassigned class [ff00]: Realtek Semiconductor Co., Ltd. RTS5229 PCI Express Card Reader (rev 01)
04:00.0 Network controller: Broadcom Corporation BCM43142 802.11b/g/n (rev 01)                                            
05:00.0 Ethernet controller: Realtek Semiconductor Co., Ltd. RTL8111/8168/8411 PCI Express Gigabit Ethernet Controller (rev 07)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ion Pribeagu - un scriitor uitat

Crăciunul în mitologia română

Kdenlive „crapă” la importul unui clip